Here comes the flood again...

E din nou unul din acele momente in care as vrea sa ma rafuiesc cu viata , sa-i cer explicatii pentru starea mea , sa o judec si o pedepsesc cu asprime , dar in acelasi timp imi dau seama ca nu viata , soarta e de vina pentru ceea ce simt si ce traiesc , ci eu insami .

Am ajuns la concluzia ca viata e frumoasa , chiar foarte frumoasa , atat timp cat stii sa o traiesti asa cum trebuie , sa te bucuri de fiecare clipa si sa faci din o zi cu nori una cu soare . Eu insa nu am reusit sa fac asta , ci cu fiecare zi ce a trecut , m-am afundat din ce in ce mai mult in propria tristete … am incercat sa-mi ascund frustrarile , aruncand mereu vina pe ceva sau pe cineva , desi eram constienta ca singurul vinovat eram si sunt in continuare eu .

Acum regret caci imi dau seama ca am comis doua mari greseli : una pentru ca am invinuit pe nedrept si alta pentru ca am ratat atatea lucruri frumoase , ca am dat cu piciorul unor oportunitati pe care nu cred ca le voi mai avea vreodata. Nu am stiut sa traiesc din plin , sa-mi savurez adolescenta alaturi de prieteni , de colegi … nu am facut-o uneori poate din teama de necunoscut , alteori pentru ca am simtit ca nu sunt compatibila, pentru ca m-am considerat a fi mereu pe o treapta inferioara celorlalti si mi-a fost frica de opiniile lor sau pentru ca nu am avut curajul de a-mi impune punctul de vedere . Am sentimentul ca am pierdut ceva din mine , ca ceva a ramas undeva in urma si nu-l voi mai putea recupera niciodata , dar ce e mai rau e ca pe viitor voi proceda exact la fel , caci nu gasesc acea putere pentru a ma trezi din aceasta realitate de cosmar care ma macina , care ma indeparteaza de oameni si care ma impiedica sa traiesc asa cum imi doresc .

“No one is to blame

As natural as the rain that falls

Here comes the Flood again.”